Numeri

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36

0:00
0:00

Capitol 14

Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea.
2 Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le -a zis: ,,De ce n'om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n'om fi murit în pustia aceasta?
3 Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?``
4 Şi au zis unul altuia: ,,Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.``
5 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt, în faţa întregei adunări a copiilor lui Israel care era strînsă la o laltă.
6 Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,
7 şi au vorbit astfel întregei adunări a copiilor lui Israel: ,,Ţara pe care am străbătut -o noi ca s'o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.
8 Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne -o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.
9 umai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!``
10 Toată adunarea vorbea să -i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s'a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
11 Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Pînă cînd Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă cînd nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui?
12 De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi -l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decît el.``
13 Moise a zis Domnului: ,,Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
14 Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într'un stîlp de nor, şi noaptea într'un stîlp de foc.
15 Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, cari au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
16 ,Domnul n'avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i -o va da: de aceea l -a omorît în pustie!`
17 Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus cînd ai zis:
18 ,Domnul este încet la mînie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam.
19 Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt pînă aici.``
20 Şi Domnul a spus: ,,Iert cum ai cerut.
21 Dar cît este de adevărat că Eu sînt viu şi că slava Domnului va umplea tot pămîntul,
22 atît este de adevărat că toţi ceice au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe cari le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuş M'au ispitit de zece ori acum, şi n'au ascultat glasul Meu,
23 toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da, şi anume, toţi cei ce M'au nesocotit, n'o vor vedea.
24 Iar pentrucă robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s'a dus, şi urmaşii lui o vor stăpîni.
25 Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mîne, întoarceţi-vă, şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.``
26 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
27 ,,Pînă cînd voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, cari cîrteau împotriva Mea.
28 Spune-le: ,Pe viaţa Mea!` zice Domnul, ,că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s'a făcut, numărîndu-vă dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi cari aţi cîrtit împotriva Mea,
30 nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da -o s'o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
31 Pe copilaşii voştri însă, despre cari aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit -o voi.
32 Iar cît despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
33 Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, pînă ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
34 După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mîna de la voi.
35 Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s'a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.``
36 Bărbaţii pe cari îi trimesese Moise să iscodească ţara, şi cari, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cîrtească împotriva lui, înegrind ţara;
37 oamenii aceştia, cari înegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.
38 umai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia cari se duseseră să iscodească ţara.
39 Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într'o mare jale.
40 S'au sculat dis de dimineaţă a doua zi, şi s'au suit pe vîrful muntelui, zicînd: ,,Iată-ne! sîntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.``
41 Moise a zis: ,,Pentruce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
42 Nuvă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.
43 Căci Amaleciţii şi Cananiţii sînt înaintea voastră, şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v'aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.``
44 Ei s'au îndărătnicit şi s'au suit pe vîrful muntelui; dar chivotul legămîntului şi Moise n'au ieşit din mijlocul taberii.
45 Atunci s'au pogorît Amaleciţii şi Cananiţii, cari locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat în bucăţi pînă la Horma.